Home » D:News » Boala ce omoară 3.500 de românce în fiecare an. Poate fi tratată dacă este depistată la timp

Boala ce omoară 3.500 de românce în fiecare an. Poate fi tratată dacă este depistată la timp

Boala ce omoară 3.500 de românce în fiecare an. Poate fi tratată dacă este depistată la timp
Publicat: 22.04.2018
Cancerul de sân este cel mai frecvent tip de cancer întâlnit în rândul femeilor. Datele statistice arată că una din 8 femei ar putea dezvolta o afecţiune mamară malignă de-a lungul vieţii. Acest fapt conduce la clasarea acestuit tip de cancer pe locul al doilea în lume în ceea ce priveşte frecvenţa diagnosticării sale.

În ceea ce priveşte România, în ţara noastră, aproximativ 7.500 de femei se îmbolnăvesc anual de cancer la sân, iar 3.500 dintre ele îşi pierd viaţa din cauza acestei maladii. 

„Dintre tipurile histopatologice clasice, cel mai frecvent este carcinomul ductal invaziv. Clasificarea cea mai utilizată în prezent este însă cea moleculară, aceasta având rol prognostic şi fiind obligatorie în stabilirea indicaţiei terapeutice. În ordinea frecvenţei, tipurile moleculare de cancer mamar sunt cel Luminal A (70-75% din cazuri), triplu negativ, Luminal B, Her2 pozitiv”, explică medicul primar oncolog Bogdan Gozman, din cadrul Spitalului Onco Card.

Totuşi, depistat la timp, cancerul mamar are un mare potenţial de vindecare. Iar depistarea la timp ţine de o monitorizare atentă a stării de sănătate a sânilor, pe care orice femeie o poate face. 

Autopalparea trebuie făcută începând cu vârsta de 20 de ani, la 3-5 zile de la terminarea ciclului menstrual. În plus, orice nodul, secreţie anormală sau pată de pe pielea din zona mamară trebuie semnalate medicului. De asemenea, orice femeie trebuie să facă anual un control al sânilor. Specialiştii recomandă şi investigaţii precum ecografia şi mamografia în funcţie de vârstă: examinarea şi ecografia sânilor trebuie făcute între 20 şi 50 de ani, iar mamografia se recomandă după vârsta de 40 de ani. Respectarea programului de investigaţii creşte şansele depistării la timp şi pe cele ale vindecării pe termen lung, pe o perioadă mult mai mare de 5 ani.

„Terapia cancerului de sân este extrem de complexă şi include mai multe specialităţi: chirurgia, oncologia medicală, radioterapia, imagistica medicală. Terapiile medicamentoase sunt bineînţeles individualizate în funcţie de vârsta pacientei, stadiul bolii, factorii de prognostic anatomo-patologici. Acestea sunt chimioterapia, terapia moleculară ţintită, hormonoterapia. În stadiile incipiente şi fără factori de risc, terapia medicamentoasă poate cuprinde doar tratament hormonal (sub forma de tablete), în timp ce în stadiile avansate, tratamentul va include aproape întotdeauna şi chimioterapia intravenoasă. Anul 2018 aduce indicaţii noi ale unor medicamente existente de care vor beneficia un număr mai mare de paciente. Aşteptăm date din studiile clinice despre eficienţa imunoterapiei şi în cancerul mamar, rezultatele par foarte promiţătoare”, completează specialistul Onco Card.

Şi în România, sunt disponibile la ora actuală medicamente şi tehnologii de ultimă generaţie care fac posibilă tratarea cancerului de sân, cu cât mai puţine efecte adverse.

“Tratamentele antiemetice moderne au scăzut riscul de apariţie a greţurilor şi vărsăturilor, scăderea globulelor albe şi roşii este controlată prin utilizarea medicamentelor care stimulează producerea de leucocite şi hematii. Căderea părului poate fi prevenită cu ajutorul unui aparat special care împiedică pătrunderea citostaticelor în vasele de sânge de la nivelul scalpului. Una dintre problemele cu care se confruntă pacientele care fac chimioterapie este flebita, adică inflamaţia venelor periferice care implică puncţii venoase repetate pentru montarea căii de acces venoase. Această complicaţie poate fi evitată prin montarea unei camere implantabile „port a cath” înainte de începerea chimioterapiei. Rolul camerei este de a introduce medicaţia direct în fluxul venos central, evitând inflamaţia venelor periferice şi a pericolulului ieşirii citostaticelor pe lângă calea de acces venos”, spune medicul primar oncolog Bogdan Gozman.

O atenţie şi mai mare asupra sănătăţii sânilor lor trebuie să o manifeste femeile care au avut rude de gradul 1 cu cancer mamar. Riscul este cu atât mai mare cu cât mama, sora sau fiica au avut cancer mamar înainte de menopauză sau dacă au avut la ambii sâni. De asemenea, femeile care moştenesc genele BRCA1 şi BRCA2 au un risc mai mare de a face un cancer de sân, aproximativ 10 la sută din numărul cazurilor fiind ereditare. Aceeaşi atenţie sporită se doreşte şi din partea fumătoarelor.

„Fumatul are un impact negativ în general asupra stării de sănătate şi este un factor de risc pentru apariţia cancerului mamar. Totuşi, nu se poate spune că acesta are o intervenţie directă ulterior în evoluţia bolii deja instalate. Este bineînţeles recomandată renunţarea la fumat”, concluzionează oncologul.

Există şi alţi factori care cresc riscul de cancer mamar, iar dintre acestea specialiştii menţionează vârsta (peste 70 la sută dintre cazuri apar după 50 de ani), prima menstruaţie mai devreme de 11 ani, menopauza tardivă după 55 de ani, prima naştere după 30 de ani, terapiile cu hormoni de substituţie, obezitatea, consumul de alcool, leziunile premaligne, mutaţiile genetice şi densitatea crescută a glandei mamare.


 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte